A început producția primului Volta Zero

In fabrica special concepută din Coventry, Marea Britanie a început producția primului prototip Volta Zero ca parte a fazei de „verificare a proiectării” .

Un total de 25 de vehicule prototip vor fi produse pana în ianuarie 2022, înainte de a trece prin testările riguroase.

Toate aceste prototipuri deservesc la testările ulterioare la care vor fi supuse, la condițiile extreme, unde vor fi testate atât la frigul extrem arctic cât și la căldurile ecuatoriale, pana și testele de impact, pentru a valida siguranța, durabilitatea și fiabilitatea vehiculului.

După acest program de testare rezultatele vor fi introduse mai departe în etapa finala numita „Verificarea producției”.

Odată cu testarea primului șasiu rulant al Volta Zero, care a început în august, am reușit să colectăm nenumărate date. Am încorporat acest feedback în prototipurile de verificare a designului care încep producția astăzi. Intrăm acum într-o fază rapidă de testare, învățare, iterații și dezvoltare. Cu programul nostru ambițios, această fază se va dovedi a fi mult mai condensată și mai intensă decât un program convențional de testare a vehiculelor, întrucât intenționăm să lansăm producția de serie într-un an pentru a răspunde nevoilor clienților care așteaptă camioane cu emisii zero. Acest lucru ne va expune la unele dintre cele mai calde, mai reci și cele mai extreme condiții din lume, cu scopul de a ne asigura că vehiculele proiectate conform specificațiilor de producție care vor ieși din linia de producție până la sfârșitul anului 2022 îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate posibile și depășesc așteptările clienților noștri.

Ian Collins, Chief Product Officer – Volta Trucks

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer